Legarea cununiei și vrăjile de măritiș în folclorul românesc

Legarea cununiei este, în credința populară românească, o vrajă prin care cineva ar fi împiedicat să se mărite sau să se însoare: i se „leagă” drumul spre altar. Pe lângă ea, satul cunoștea și reversul ei, vrăjile de măritiș, prin care fetele „stătute” își chemau ursitul. Ambele au fost culese de folcloriști din Bucovina, Banat și Maramureș, cu formule, gesturi și nume de oameni.

Mai jos găsești ce spun aceste culegeri, de ce apar în ele brâul, nodurile și obiectele mortului, ce semne pomenea tradiția și cum se făcea dezlegarea cununiei. Le prezentăm ca patrimoniu etnografic, nu ca rețete. Iar dacă te-a adus aici teama că ai „cununiile legate”, partea a doua a articolului e pentru tine: liniștită, fără frică și fără promisiuni.

Ce înseamnă „legarea cununiei” și „cununii legate”

Când la țară se spunea despre un flăcău sau o fată că „are cununiile legate”, se înțelegea că anii trec, pețitorii nu vin sau nunțile se strică în ultima clipă, iar explicația căutată era o vrajă. Cununii legate e expresia de zi cu zi; legarea cununiei (sau a „însurătorii”, pentru bărbați) e numele practicii.

Etnologul Pamfil Bilțiu a stat de vorbă, în Maramureș, cu o vrăjitoare cunoscută în zonă, baba Nancsi. Printre farmecele pe care le socotea „dintre cele mai rele” ea număra, alături de despărțiri și de „legarea puterii bărbatului”, și „legarea cununiilor” (Pamfil și Maria Bilțiu, memoria ethnologica nr. 64–65, 2017). Asta spune mult: în mentalitatea satului, a-i bloca cuiva căsătoria însemna a-i lovi destinul însuși, pentru că nunta era pragul fără de care un om nu era socotit pe deplin „lumit”.

Ca să nu amestecăm temele de pe site:

• legătura de dragoste urmărește să lipească pe cineva de o anumită persoană; despre ea și despre riscurile ei citești în articolul legătura de dragoste;
• farmecele de dragoste urmăresc să „fure mințile” cuiva; le găsești explicate în farmece de dragoste;
• legarea cununiei, subiectul de aici, nu cere iubire: cere ca cineva să nu ajungă la cununie, nici cu altcineva, nici deloc.

Vrăji de măritiș: ce făceau fetele ca să se mărite

Înainte de vrăjile care leagă, să vedem vrăjile de măritiș, pentru că ele erau mult mai multe și mai la vedere. Simion Florea Marian, în Vrăji, farmece și desfaceri (1893), notează că fetele care și-au pierdut speranța că se vor mai mărita merg de obicei la o „babă știutoare” să le facă „pe ursită” sau „pe dragoste”. Tot el desparte vrăjile de farmece: farmecele de dragoste se fac, spune, „pentru fetele cele mari, ca acestea să fie bine văzute” și jucate de feciori, cu plante mirositoare și obiecte curate. Despre întreaga carte ai un articol separat: Vrăji, farmece și desfaceri de Simion Florea Marian.

În Bucovina: luna nouă, brâul și ulcica

Din Mitocul Dragomirnei, lângă Suceava, dr. Ștefan Saghin i-a trimis lui Marian mai multe farmece de măritiș, toate „pentru fetele care nu se pot mărita”:

• Chemarea lunii. Se făcea totdeauna la lună nouă. Fata îi spunea lunii că are cal, dar n-are frâu, și îi oferea brâul ei drept frâu, ca să alerge după ursit, „de-a fi din satul ăsta sau din al nouălea sat”.
• Facerea cu ulcica. Fata învârtea o ulcică și spunea că nu ulcica o întoarce, ci gândul și inima flăcăului, de la alte fete spre ea. Marian o socotea una dintre cele mai răspândite vrăji și notează că de aici vine vorba despre un fecior îndrăgostit peste măsură: „parcă l-a făcut cu ulcica”.
• Chemarea soarelui. O româncă din același sat i-a dictat un farmec rostit „ca să se poată mărita”, în care fata cerea soarelui să răsară peste ea și să întoarcă privirile tuturor spre ea, cum se întorc spre el.

În Banat: podul, coșul casei și cătrința

În Poezii poporale din Banat, volumul III, Descântece (1912), elevii școlilor din Caransebeș au trimis descântece „pentru parte”, adică pentru ursit. În seara de Sân-Vasile, fetele care voiau să se mărite în anul ce venea se urcau pe podul râului și îl scuturau sau clătinau un par din gard, zicând că nu podul îl scutură, ci „lacul” de sub pământ, ca să-l pornească pe ursit. Apoi aruncau brăcirea (cingătoarea) de trei ori pe coșul bucătăriei, către o stea (variantă comunicată de elevul Petru Lădariu din Obreja). Altele, la lună nouă, aruncau cu baierele cătrinței spre lună. Aceeași imagine ca în Bucovina: brâul dat lunii ca frâu sau ca „punte” peste munte.

În Maramureș: socul, focul și steaua

Pamfil Bilțiu a cules în Maramureș descântece de dragoste legate de „ibovnicie, măritiș, ursită” și de fata nechemată la joc. Unele se rosteau la soc, altele la vatra focului: fata trimitea focul „în lume, peste lume” la ursitul ei, ca să vină și „cu mine-n cununie a sta” (Rus Maria, 50 de ani, Botiza, 1984). Altele i se adresau stelei, ca unei surori care să-l aducă oricât de departe ar fi, „de-i a noua sat”. Tot vrăjitoarea Nancsi le învăța pe fete să-și ghicească ursitul la Sfântul Andrei, la Crăciun, la Anul Nou și la Bobotează, cu turta sărată sau cu inel și apă de la nouă fântâni. Despre ghicitul și farmecele de ursită ai un articol aparte: farmece de ursită.

Ce aveau în comun aceste farmece de măritiș

Dacă le pui una lângă alta, vezi aceleași fire:

Ultimul rând e cheia magiei populare: analogia, „cum… așa”. O explicăm pe larg în articolul despre vrăjile prin asemănare și formulele „cum… așa”. Iar despre cine rostea aceste texte și cum erau construite citești în descântecele în tradiția românească.

Legarea cununiei: cum se credea că se „leagă” un om

Aici trecem pe partea întunecată a aceleiași logici. Dacă un brâu dat lunii poate aduce ursitul, un brâu înnodat poate să-l oprească. Așa gândea satul.

Brăcinarul mortului și nodurile

Cea mai precisă descriere vine tot de la vrăjitoarea Nancsi, consemnată de Pamfil Bilțiu. Pentru legarea însurătorii unui tânăr, ea folosea, ca procedeu „cel mai dificil”, brăcinarul unui mort (cingătoarea cu care fusese încins). Brăcinarul era pus sub perna celui vizat sau ascuns printre hainele lui. Legarea putea fi „temporară”: pe brăcinar se făceau trei sau mai multe noduri, iar formula spunea că flăcăul nu se va însura atâția ani câte noduri s-au făcut.

Al doilea procedeu folosea apa mortului, apa rămasă de la scăldatul defunctului, cu care cel „legat” era stropit. Formula consemnată de Bilțiu e cutremurătoare tocmai prin simplitate: „Atunci să să-nsoare Gheorghe, când s-a însura mortu'”. Adică niciodată. Cine caută „vrăji să nu te măriți” găsește, în esență, această idee: căsătoria celui viu e legată de a celui care nu se mai poate căsători.

De ce tocmai obiectele mortului

Nu e cruzime gratuită, e o logică a riturilor de trecere. În același spațiu cultural, la înmormântare, mortul are picioarele și bărbia legate, iar la groapă „i se dezleagă legăturile”, după care preotul citește dezlegarea (Pamfil și Maria Bilțiu, studiul despre înmormântarea pe Valea Slănicului Moldovei, memoria ethnologica nr. 60–61, 2016). Tot acolo, tinerii morți necăsătoriți sunt îmbrăcați ca mire sau ca mireasă, cu floarea întoarsă în jos; în alte zone se face chiar „nunta mortului”, pentru că, notează Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești al lui Romulus Antonescu, tinerii „se cuvine să fie lumiți”.

Mortul este, așadar, cel care nu va mai trece niciodată pragul cununiei. Legând de el cununia unui om viu, vraja voia să-i transfere acestuia nemișcarea. Cimitirul ca loc de farmece are însă un articol separat, cu alt unghi, practic: farmece la mormânt.

Nodul, betele și lacătul

Nodul e semnul legării în aproape toată magia populară. Câteva exemple din surse:

• La Ciocotiș, în Chioar, mireasa făcea noduri pe panglica de la cununie, câți ani nu voia să aibă copii (Bilțiu, Rituri și practici magice în Chioar). Aceeași aritmetică: un nod, un an.
• În credințele adunate de Antonescu, nașii nu e bine să dea la botez bete prea lungi, pentru că fina „nu se va mai căsători” (Ilfov), iar fetele să se ferească să li se taie pe furiș din bete, fiindcă bucata ar putea folosi unei rivale la farmece (Țara Oltului).
• La bucovineni, după o sinteză despre noduri publicată de diane.ro, din nodurile de la începutul unei țesături se menea când se va mărita o fată, iar nodul dezlegat și aruncat în foc era socotit blestem să nu se mai cunune.
• Lacătul închide. Baba Nancsi îl încuia și descuia rostind formule ca să „încuie gura” unor femei certate, iar Bilțiu amintește, după Ivan Evseev, că lacătul apare și în riturile de înmormântare, ca să oprească șirul morților. Încuierea și descuierea lui sunt, simbolic, legare și dezlegare.

Cine făcea aceste lucruri? Nancsi spunea deschis că femeile erau cele care aruncau vrăji asupra altor femei: o rivală, o fată părăsită, o mamă care nu voia o anumită noră. Motivul era aproape mereu gelozia sau răzbunarea, nu „destinul”.

Semnele populare legate de măritiș

Tradiția avea și semne, dar ele erau prevestiri, nu „diagnostice” de vrajă. Din Dicționarul lui Antonescu, câteva dintre ele:

• fata care vede primăvara un singur cocostârc nu se mărită în acel an (Suceava);
• nu se ține gunoiul lângă ușă, „fiindcă nu se mai mărită fetele din acea casă” (Suceava);
• fata lovită cu mătura nu se mai mărită (Muntenia, Dolj);
• la botezul unei fete, lumânările aduse acasă trebuie să ardă trei zile, ca să se mărite (Bucovina);
• fetele ghiceau după chipul format de un albuș în apă neîncepută dacă se vor mărita în anul următor (Transilvania, Bucovina).

Presa de azi descrie „semnele” cununiilor legate mai vag: relații care nu ajung la nuntă, logodne rupte, sentimentul că ești „blocat”. Toate acestea au, de cele mai multe ori, explicații foarte omenești: răni vechi, frici de atașament, tipare învățate în familie, alegeri făcute din singurătate. Asta nu înseamnă că suferința ta nu e reală. Înseamnă doar că nu trebuie să o pui automat pe seama unei vrăji.

Dezlegarea cununiei în tradiția populară

Satul care credea în legare credea și în dezlegare. Cea mai frumoasă desfacere de acest fel e tot la Marian, dictată de o româncă din Stulpicani și comunicată de V. Turturean. Fata care credea că „i-a făcut cineva” și de aceea nu se poate mărita:

1. se scula într-o duminică, înainte de răsăritul soarelui;
2. se îmbrăca în hainele cele mai frumoase pe care le avea;
3. mergea la o apă curgătoare, de unde lua apă neîncepută;
4. tăia apa în cruce cu o foarfecă, spunând că nu taie apa, ci „piedica ursitului meu”, a ei despre el și a lui despre ea;
5. acasă, trecea un mănunchi de busuioc prin apă, rostea desfacerea și se spăla;
6. putea lua cu ea o altă fată, dar nimeni nu trebuia să le vadă.

Gestul are o poezie aparte: piedica nu e în fată, ci între ea și ursitul ei, iar fata nu se ascunde, ci se îmbracă de sărbătoare. Dezlegarea cununiei era, în fond, un act de demnitate.

Baba Nancsi, la rândul ei, spunea că cine desface „baiurile” trebuie să știe „tare multe”. Astăzi, însă, nu e nevoie să cauți o vrăjitoare: drumul sigur trece prin rugăciune și prin lucru cu tine, nu prin contra-vrăji.

Atenție: „dezlegare de cununie” are și un sens bisericesc

Dacă ai căutat dezlegare de cununie pentru că urmează să te căsătorești, s-ar putea să fie vorba de altceva: actul pe care preotul din parohia ta îl eliberează când te cununi în altă parohie. Nu are nicio legătură cu vrăjile. Întreabă la biserica de care aparții ce acte îți trebuie.

Ce spune Biserica despre legarea cununiei

Pentru Biserica Ortodoxă, Cununia este o Taină, iar vrăjitoria, cu toate formele ei, e respinsă. Biserica nu le cere credincioșilor să ghicească cine i-a „legat”, ci să nu se teamă: rugăciunea, spovedania, împărtășania și Sfântul Maslu sunt, în învățătura ei, mai tari decât orice farmec. Reperul pentru practici e preotul duhovnic; el îți poate spune dacă se cuvine să citești, de pildă, Paraclisul Maicii Domnului sau Psalmul 45, cerut adesea de cei care se roagă pentru căsătorie.

Dacă vrei să te rogi pentru un viitor soț sau o viitoare soție, ai rugăciuni și sfinți ocrotitori ai căsătoriei în articolul rugăciune pentru căsătorie. Și poți oricând să te rogi cu cuvintele tale; Dumnezeu nu cere formule. Articolele de presă despre cununii legate recomandă adesea rugăciuni și posturi lungi; cu postul, ca și cu orice canon, vorbește întâi cu duhovnicul, ca să fie pe măsura sănătății tale.

Dacă te temi că ai „cununiile legate”: pași blânzi

Frica e primul nod care trebuie desfăcut. Iată ce poți face, concret și liniștit:

• Nu acuza pe nimeni. Bănuiala față de o rudă sau o fostă iubită strică relații și nu dezleagă nimic.
• Nu căuta contra-vrăji. Nu folosi apă sau obiecte „de la mort”, nu face ritualuri la cimitir și nu folosi plumb topit (e toxic). Dacă aprinzi o lumânare, nu o lăsa nesupravegheată.
• Uită-te la tiparele tale. De multe ori, „blocajul” are nume: frica de abandon, alegerea repetată a unor oameni indisponibili, rănile din familie. Un psiholog sau un terapeut te poate ajuta mult. Dacă relația în care ești te sperie sau te rănește, sună la 112 sau la linia gratuită pentru victimele violenței domestice, 0800 500 333.
• Lucrează și spiritual, dacă așa simți. Pașii de eliberare, pe larg, sunt în ghidul cum scapi de farmece. Dacă vrei dezlegările rostite la un loc, într-un protocol de 30 de zile, le găsești în cartea Dezlegări de Vrăji și Curățare Energetică Profundă (PDF). Poate fi un sprijin pentru dezlegare de farmece, dar nimeni nu îți poate garanta un rezultat.
• Un ritual mic al tău. Unora le face bine un moment de liniște seara, cu o rugăciune și un ulei. Mixul de protecție se folosește doar extern și diluat: 2–3 picături la 10 ml ulei vegetal (aproximativ 1%), după un test de toleranță pe încheietură. Nu se înghite și nu se folosește în sarcină, alăptare, la copii mici, în epilepsie sau astm fără acordul medicului; ține-l departe de animalele de companie. Nu înlocuiește sfatul medicului.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă cununii legate?

În credința populară, „cununii legate” are omul care nu reușește să se căsătorească din cauza unei vrăji. Folcloriștii au consemnat practici precum brăcinarul unui mort înnodat sau apa mortului. Azi expresia descrie adesea un blocaj în relații care are cauze omenești, emoționale, și se poate lucra cu răbdare.

Cum se făcea legarea cununiei, după folclor?

În Maramureș, după mărturia vrăjitoarei Nancsi culesă de Pamfil Bilțiu, se înnoda brăcinarul unui mort (câte noduri, atâția ani) și se punea sub perna celui vizat, sau acesta era stropit cu apa de la scăldatul mortului. Le amintim ca patrimoniu, nu ca îndemn.

Există vrăji de măritiș care să grăbească o nuntă?

Culegerile vechi au multe: chemarea lunii cu brâul, facerea cu ulcica, scuturatul podului la Sân-Vasile. Erau speranțe rostite cu poezie. Biserica nu le recomandă, iar efectul nu poate fi dovedit. Rugăciunea și lucrul cu tine rămân calea pe care o propunem aici.

Cum se face dezlegarea cununiei?

În tradiție, fata mergea duminică dis-de-dimineață la o apă curgătoare, tăia apa în cruce și cerea să se taie „piedica ursitului”. În credința ortodoxă, dezlegarea vine prin spovedanie, rugăciune și Sfintele Taine, cu îndrumarea preotului duhovnic. Lucrul spiritual personal poate continua acasă, fără frică.

Ce înseamnă dezlegare de cununie la biserică?

Este un act administrativ: preotul din parohia ta de domiciliu îți dă dezlegare ca să te poți cununa în altă parohie. Nu are legătură cu vrăjile sau cu farmecele. Întreabă din timp la parohie ce documente îți trebuie înainte de cununia religioasă.

În loc de încheiere

Vrăjile de măritiș și legarea cununiei spun, de fapt, aceeași poveste: cât de mult conta nunta pentru un om din satul de odinioară și cât de neputincios se simțea în fața sorții. Fetele vorbeau cu luna, cu focul și cu steaua, pentru că nu aveau pe cine altcineva să întrebe. Tu ai mai multe uși: rugăciunea, oamenii care te iubesc, un terapeut bun, propria ta muncă de vindecare. Nodul se desface din interior.

Surse

• Simion Florea Marian, Vrăji, farmece și desfaceri, București, 1893 (chemarea lunii, facerea cu ulcica, chemarea soarelui, desfacerea de la Stulpicani) — dspace.bcu-iasi.ro
• Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu, Vrăjitoarea Nancsi și patrimoniul ei magic, memoria ethnologica nr. 64–65, 2017 (legarea cununiilor, brăcinarul și apa mortului, lacătul) — memoria-ethnologica.ro
• Pamfil Bilțiu, Descântecele din Maramureș, memoria ethnologica nr. 90–91, 2024 (descântece de ursită la soc, foc și stea) — memoria-ethnologica.ro
• Pamfil Bilțiu, Rituri și practici magice în obiceiurile de familie din zona Chioar, memoria ethnologica nr. 54–55, 2015 (nodurile miresei de la Ciocotiș) — memoria-ethnologica.ro
• Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu, Înmormântarea pe Valea Slănicului Moldovei, memoria ethnologica nr. 60–61, 2016 (legarea și dezlegarea mortului, tinerii morți îmbrăcați ca miri)
• Poezii poporale din Banat, vol. III, Descântece, 1912 (descântece „pentru parte” de la Caransebeș și Obreja) — dspace.bcucluj.ro
• Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (brâul, nunta mortului, semnele despre măritiș) — cimec.ro
• „Nodurile în superstiții și magie” (sinteză despre credințele bucovinene legate de noduri) — diane.ro