Farmece de ursită se numeau vrăjile și descântecele prin care fetele de măritat încercau, în satul românesc de odinioară, să-și vadă în vis sau să-și „aducă” bărbatul sortit, ursitul. Le făceau în nopți anume (Sfântul Andrei, Anul Nou, Bobotează, Sânziene, „nouă marți seara”), la fântână, pe vatră, la tufa de soc sau sub lună nouă, cu apă neîncepută, busuioc, sare și versuri care cereau ca ursitul să vină „ca vântul”.
Vrăji de ursită, descântece de ursită, chemarea ursitului: le privim aici ca pe un patrimoniu: ce au cules folcloriștii, cu numele satelor și ale femeilor care le-au spus, ce înseamnă formulele și de ce tradiția însăși le socotea un teren delicat. Nu găsești aici „rețete” de făcut cuiva. Găsești povestea unei dorințe foarte omenești: aceea de a nu rămâne singură.
Ce sunt farmecele de ursită
În limba satului, ursitul (sau ursita, „orânda” în Maramureș, „scrisul” sau „scrisa” în sudul țării) este omul hărăzit cuiva de soartă, „dat de Dumnezeu”, cum spun multe texte. Cuvântul vine din verbul a ursi, a hotărî dinainte. Tot de acolo vin și ursitoarele, zânele sorții care vin la nou-născut în a treia noapte. Ele însă hotărăsc toată viața copilului. Farmecele de ursită sunt altceva: sunt practicile prin care fata, ajunsă la vârsta măritișului, încerca să afle și să grăbească partea aceea din soartă care privea căsătoria.
Simion Florea Marian notează în culegerea lui din 1893 că asemenea vrăji le făceau mai ales babele „știutoare”, la care fetele mergeau „să le facă pe ursită sau pe dragoste”, și mai rar fetele însele. Unele formule sunt însoțite de observația că se fac „de către fetele care nu se pot mărita”. Așadar, în spatele lor stă de cele mai multe ori o teamă: teama de a rămâne „stătută”, într-o lume în care o femeie nemăritată era privită cu milă sau cu bănuială.
Aflarea ursitului și aducerea ursitului: două lucruri diferite
| Aflarea ursitului | Aducerea ursitului | |
|---|---|---|
| Ce urmărea | să vezi chipul sau să afli ceva despre viitorul soț | să-l „chemi”, să-l grăbești spre tine |
| Cum | vis, oglindă, apă, pari din gard, obiecte sub vase (Vergelul) | descântec rostit la foc, la apă, la soc, la lună |
| Ton | joc, ghicit, voie bună în grup | rostire în taină, adesea singură |
| Cum era privită | obicei de sărbătoare, nevinovat | vrajă propriu-zisă, cu reguli și riscuri |
În multe sate cele două se legau: fata întâi „chema”, apoi aștepta să-și viseze ursitul.
Când se făceau vrăjile de ursită: calendarul fetelor
Momentele erau mereu praguri: început de iarnă, de an sau de vară, nopți „deschise”, în care se credea că lumea cealaltă e mai aproape.
Ursitul de Sfântul Andrei
Noaptea de Sfântul Andrei (29 spre 30 noiembrie), în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, este cea mai cunoscută. Tradiții și superstiții o numesc „noaptea strigoilor”, iar casele se ungeau cu usturoi la ferestre și uși. Pentru ursitul de Sfântul Andrei se pomenesc busuiocul sfințit sub pernă, 41 de boabe de grâu sub cap, turta foarte sărată (ursitul ar veni în vis să-i dea fetei apă) și oglinda privită la miezul nopții, la lumânare. Pamfil Bilțiu notează că vrăjitoarea Nancsi din Maramureș învăța fetele și „ghicirea ursitului cu turta sărată la Sf. Andrei”. Dicționarul lui Romulus Antonescu adaugă un obicei maramureșean: de la Sfântul Andrei până la Anul Nou, fetele puneau în paharul cu apă un inel purtat de nouă mirese și pândeau în oglindă chipul ursitului.
Tot în seara Sfântului Andrei sau a Sfântului Vasile, spune Marian, fata care voia să-și aducă ursitul fura un resteu (cuiul de lemn al jugului) de la casa unor oameni căsătoriți o singură dată. Obiectul trebuia să vină dintr-o căsnicie întreagă, nesfărâmată.
Anul Nou și Vergelul
În noaptea Sfântului Vasile se făceau cele mai multe jocuri de aflare: gheata aruncată peste casă (în zona Sucevei), parul din gard ales pe întuneric (drept și curat, ursit frumos; strâmb și noduros, ursit bătrân) și Vergelul din Transilvania, cu obiecte ascunse sub oale.
Boboteaza
La Bobotează, fetele puneau sub pernă busuiocul din căldărușa preotului venit cu Iordanul. În Bihor se spunea că trebuia ținut și post în ajun.
Sânzienele, Sfântul Gheorghe și „nouă marți seara”
În noaptea de Sânziene, fetele puneau flori de sânziene sub pernă. În Bucovina, în noaptea spre Sfântul Gheorghe, priveau în cofa cu apă. Iar în Maramureș, descântecele culese de preotul Ioan Bîrlea se fac „în nouă marți seara”, adică nouă seri de marți la rând. Marian are și o vrajă care se face numai „la lună nouă”.
Unde se făceau: fântâna, vatra, socul și luna
La fântână, cu apă neîncepută
Apa neîncepută (scoasă dimineața, înainte să bea cineva din ea, și adusă acasă fără o vorbă pe drum) apare în aproape toate culegerile. În culegerea lui Grigore Tocilescu, Voica A. Țapu din Roșiorii de Vede descrie un descântec în trei părți: sâmbătă seara, la apusul soarelui, fata ia apă de la fântână și o salută ca pe o persoană („Bună seara, fântână lină”); duminică, în zori, descântă apa cu busuioc, o para de argint și un fir roșu, pe vatră; apoi se întoarce spre răsărit și se spală pe ochi. În Moldova, după Marian (citat de Antonescu), fetele se uitau în fântână ca să-și vadă alesul. În lipsa fântânii, se uitau într-un ciubăr cu apă și o oglindă.
Pe vatră, la foc
Vatra era inima casei, iar focul, un sol care „merge în lume, peste lume”. Marian publică o vrajă din Pătrăuți, lângă Suceava, trimisă de preotul Vasile Turturenu: fata învelea focul cu resteul furat, singură în casă, rostind versuri prin care îi cerea focului să se facă balaur și să-i aducă ursitul. Apoi arunca resteul peste casă și se culca „în deplină liniște”, crezând că îl va visa. O variantă asemănătoare a cules Pamfil Bilțiu la Botiza, în Maramureș, în 1984: „Foc, focuțule! Te du în lume…”, cu cererea ca ursitul să vină și „cu mine-n cununie a sta”.
La soc, la răchită și la par
În Maramureș, Bîrlea a cules de la Suzana Borodi, fată din Berbești, descântecul numit „Strâgarea ursâtului”: fata mergea la o tufă de soc, de preferat lângă apă, îi aducea un ban, o bucată de pâine și puțină sare, scutura socul și rostea versurile, apoi arunca darurile peste cap și fugea fără să se uite înapoi. De la aceeași fată vine și „Chiemarea ursâtului”, la o răchită „verde înflorită”. Bilțiu explică de ce: socul e o plantă legată de lumea de dincolo, iar descântătoarea i se adresează ca unui intermediar („Sara bună, soc”, la Botiza). Scuturatul parului apare și la Marian, în prima vrajă „pe ursită”.
La lună și la stele
Marian dă „Chemarea lunei”, de la Mitocul Dragomirnei: fata îi oferă lunii brâul ei ca să-și facă frâu calului și să meargă după ursit, „de-a fi de-aici din sat” sau „dintr-al nouălea sat”. În Teleorman, Tocilescu notează „vraja de scrisă” la stea: fata flutura o batistă spre o stea luminoasă dinspre răsărit, apoi dormea cu ea sub cap. Dacă steaua „juca”, era semn de nuntă apropiată.
Obiectele din vrăjile de ursită
- Busuiocul: planta dragostei și a curățeniei; sub pernă, în apă, sub limbă (Moldova, de la clopoțeii plugarilor de Anul Nou).
- Sarea: Baba Iona Vrăjitoarea Măldăianca din Roșiorii de Vede îi spunea lui Tocilescu că se descântă și „în sare, care se pune în ghete”, cu gândul că, așa cum nimeni nu poate trăi fără sare, nici flăcăul să nu poată fără fată. Despre sens și limite, vezi sarea în ritualuri.
- Brâul: încins și descins, făcut „șerpușor” sau frâu pentru lună (Marian, Stulpicani).
- Vârtelnița: la Batiza, Bîrlea a notat de la „oarba Părasca Perța” o vrajă cu vârtelnița învârtită în pod, acolo unde iese fumul mai gros, ca ursitul să vină „prin aier”.
Ce spun formulele: vaca după vițel, fumul la coș, armăsarul
Partea cea mai frumoasă a acestor vrăji de ursită este limbajul. Fără să cunoască vreo teorie, femeile care le rosteau foloseau o logică poetică foarte limpede: cum e una, așa să fie și cealaltă. Despre această „magie prin asemănare” am scris separat, în articolul despre vrăjile prin asemănare și formulele „cum… așa…”.
| Imaginea din descântec | Unde a fost culeasă | Ce spune |
|---|---|---|
| Vaca ce nu poate răbda fără vițel | Roșiorii de Vede (Tocilescu) | dorul să fie la fel de firesc ca al mamei după pui |
| Fumul care trage la coș | același text, partea de pe vatră | toate gândurile să tragă spre fată |
| „Să fugă ca un armăsar” | Vârtopele de Sus, Teleorman (Tocilescu) | ursitul să vină călare pe o nuia de alun, iute |
| „Fuga ca vântu, / Repede ca gându” | Berbești, Maramureș (Bîrlea) | viteza dorului, fără opreliști |
| „În lume, peste lume” | Bucovina, Maramureș (Marian, Bilțiu) | oricât de departe ar fi |
| „Nici stare, nici alinare” | aproape toate variantele | ursitul să nu-și găsească liniștea până nu vine |
Multe formule descriu drumul ursitului ca într-un basm: peste ape fără vaduri, peste garduri fără prilaz, prin sate „fără rușine”. Altele enumeră locurile din casă unde ar putea fi găsit („de l-ai găsi la masă… pe vatră… pe pat”) și cer să fie scos de acolo, din loc în loc, până la prag și peste poartă. Bilțiu observă că, prin enumerarea satelor („De-i a noua sat… Să vie pân gard”), fata cere ca ursitul să-i fie adus de oriunde s-ar afla.
Partea întunecată a vrăjilor de ursită
Ar fi necinstit să prezentăm aceste practici doar ca pe niște cântece de dor. Unele formule culese de Marian nu se adresează lunii sau focului, ci „împăratului dracilor”. Multe cer ca ursitul să nu poată mânca, dormi sau sta, ca și cum dragostea ar fi o boală trimisă. Altele le blestemă pe celelalte fete, ca să-i pară flăcăului urâte.
Marian notează și un sens cu totul negru al expresiei: o femeie rea putea să-i facă altei femei „pe ursită”, ca s-o îmbolnăvească. Tot el publică însă și desfacerea ursitei, dictată de o femeie din Vatra Dornei: tradiția știa să lege, dar avea grijă să știe și să dezlege. Despre ce se întâmpla când vraja ajungea la blestem, citește și blestemele populare românești.
Granița dintre dorul de a fi aleasă și dorința de a forța voia altuia era subțire, iar satul o știa.
Farmece de ursită, ursitoare, farmece de dragoste: diferențe
| Ce este | Pe cine privește | |
|---|---|---|
| Ursitoarele | trei zâne care hotărăsc soarta la naștere | nou-născutul, toată viața |
| Farmece de ursită | aflarea și „chemarea” viitorului soț, de obicei fără un nume anume | fata de măritat și ursitul „dat de Dumnezeu” |
| Farmece de dragoste | atragerea unei persoane anume | un om concret, cu nume |
| Legătura de dragoste | „legarea” cuiva să nu mai poată pleca | un partener, cu forța |
| Vrăjile de măritiș și legarea cununiei | grăbirea sau, invers, „legarea” căsătoriei | drumul spre cununie |
Diferența cea mai fină: multe descântece de ursită cer „ursitul meu, ce mi-i de la Dumnezeu”, adică pe cel sortit, oricine ar fi el. Asta le face, în ochii satului, mai blânde decât farmecele făcute pe un om anume. Numai că, în practică, numele flăcăului apare adesea în locul lui „N.”, iar descântecul de ursită devine o vrajă de dragoste.
Ce putem păstra azi din farmecele de ursită
Pentru credința ortodoxă, aceste practici țin de vrăjitorie, iar Biserica îndeamnă la rugăciune pentru un soț sau o soție „după voia lui Dumnezeu”, nu la a sili inima cuiva. Preotul duhovnic rămâne reperul pentru orice practică. Ca patrimoniu, descântecele de ursită au însă o valoare pe care merită s-o păstrăm: limbajul, imaginile, numele femeilor care le-au spus, felul în care satul își povestea speranțele. Despre descântătoare și locul lor în cultura noastră am scris și în descântecele tradiției românești și în articolul despre vrăjitoarele românești.
Dedesubtul farmecelor de ursită stă o dorință simplă: fata singură la vatră voia să nu mai fie singură și să fie văzută. Azi, același dor se lucrează cu blândețe față de tine și cu răbdare, nu cu un ritual care să „aducă” pe cineva cu forța.
Dacă te temi că ți s-a făcut ceva
Unele femei simt că „le-a fost legată ursita”: relațiile se rup, nunta nu vine. Uită-te întâi la ce se poate schimba: tipare din familie, frici, alegeri care se repetă. Un psiholog te poate ajuta mult aici. Pentru partea spirituală, tradiția nu lasă omul fără apărare: are desfacerile ei, rugăciunea și spovedania. Pașii pe care îi propunem pe larg sunt în ghidul cum scapi de farmece.
Dacă vrei să lucrezi structurat, cartea Dezlegări de vrăji și curățare energetică profundă (PDF) te poartă 30 de zile prin dezlegări rostite. Vezi ce găsești în ea și cum lucrezi. Iar dacă îți place să păstrezi un gest din tradiție, busuiocul fetelor de odinioară există și ca ulei esențial de busuioc, alături de Mix Protecție. Folosește-le doar extern și diluat (1–2 picături la o linguriță de ulei vegetal, adică aproximativ 1–2%), după un test de toleranță pe încheietură. Nu le folosi în sarcină, în alăptare, la copii mici, dacă ai epilepsie sau astm, și ține-le departe de animalele de companie. Nu se înghit și nu înlocuiesc sfatul medicului.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă ursitul?
Ursitul este, în credința populară, bărbatul hărăzit unei fete de soartă, „dat de Dumnezeu”. Cuvântul vine din „a ursi”, a hotărî dinainte. În Maramureș i se mai spune „orândă”, iar în sud „scrisul”. Femininul, ursita, poate desemna și soarta în general sau fata sortită unui flăcău.
Cum își aflau fetele ursitul?
Cum își aflau fetele ursitul depindea de zonă: busuioc sau 41 de boabe de grâu sub pernă, turtă sărată de Sfântul Andrei, două oglinzi cu lumânări la Anul Nou, parul din gard, gheata aruncată peste casă, privitul în fântână ori în apă neîncepută. Toate se făceau în nopți de prag, iar visul era „răspunsul”.
Ce este aducerea ursitului?
Aducerea ursitului era un descântec de ursită prin care fata cerea focului, lunii, unei stele sau socului să-l caute pe cel sortit „în lume, peste lume” și să-l grăbească spre ea. Spre deosebire de ghicit, era o vrajă propriu-zisă, rostită în taină, de multe ori cu ajutorul unei babe știutoare.
Farmecele de ursită chiar funcționează?
Nu există nicio dovadă că un descântec poate aduce pe cineva anume. Tradiția însăși le lega de credință și de așteptare, nu de garanții. Le putem citi ca pe niște poezii ale dorului și ca pe o mărturie despre viața femeilor de altădată. Nu sunt o metodă pentru a-ți găsi perechea azi.
Surse
- Simion Florea Marian, Vrăji, farmece și desfaceri, București, 1893 (vrăjile „pe ursită”, „Învelirea focului”, „Chemarea lunei”, „Desfacerea ursitei”) — https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/17299 (vezi și Vrăji, farmece și desfaceri, cartea lui Simion Florea Marian)
- Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, vol. I (vrăji culese de Chr. N. Țapu în Teleorman și Vâlcea) — https://amtap.md/assets/pdf/Tocilescu%20Gr.%20Materialuri%20folkloristice.%20V.%201%20folclor.pdf
- Pr. Ioan Bîrlea, Cântece poporane din Maramureș, vol. II, 1924 („Strâgarea ursâtului”, „Chiemarea ursâtului”, „De-a aduce orânda pe sus”) — https://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/253038
- Pamfil Bilțiu, Descântecele din Maramureș, Memoria Ethnologica — https://www.memoria-ethnologica.ro/wp-content/uploads/descantece-biltiu-8-19-90-91.pdf
- Pamfil Bilțiu, despre vrăjitoarea Nancsi, Memoria Ethnologica nr. 64–65 — https://www.memoria-ethnologica.ro/wp-content/uploads/pamfil-biltiu-vrajitoarea-64-65-26-39.pdf
- Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești — https://www.cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti.html
În loc de încheiere
Farmecele de ursită ne spun mai mult despre fete decât despre ursiți: despre nopțile lor de așteptare, despre curajul de a vorbi cu focul și cu luna, despre frica de a rămâne singure. Păstrează-le ca pe niște cântece vechi. Iar dacă dorul de cineva te apasă, adu-l mai întâi spre tine, cu blândețe.
