„Cristina, de ce mă sabotez exact când îmi merge bine?” E întrebarea pe care o primesc cel mai des pe tema asta. Și răspunsul meu e mereu același: nu tu vrei să-ți fie rău. O parte din tine, foarte veche, încearcă să te protejeze după niște reguli învățate în copilărie. Regulile acelea te-au ținut în viață atunci. Astăzi te frânează.
În live-uri repet des o frază pe care vreau să o reții: ce te ajută la un nivel te împiedică la nivelul superior. Programul care te-a salvat în copilărie devine frâna ta de adult. De asta te sabotezi tocmai când începi să mergi bine: binele e teritoriu necunoscut pentru partea aceea din tine, iar ea te trage înapoi, spre ce cunoaște.
Mai jos îți explic cum arată autosabotajul în viața de toate zilele, ce parte din tine sabotează, ce programe are în spate și cum le dezlegi.
Cum arată autosabotajul în viața de zi cu zi
Autosabotajul rar vine cu numele lui. Vine sub forma unor tipare care se repetă, iar tu le numești ghinion:
- Pornești și te oprești. Ai elan, pornești un proiect, un plan — și exact când ar trebui să meargă mai departe, apare opreliste. Cineva mi-a scris: „pe unde merg, toate ușile sunt închise”. I-am răspuns adevărul: lucrarea e la tine. Realitatea îți arată ce ai în tine. Dacă tu te vezi, începe și lumea să te vadă.
- Te îngropi în muncă și banii tot nu vin. „Trebuie să fac bani” — alergătoria asta vine adesea dintr-o nevoie de validare, iar în spate stă programul vechi care crede că doar munca grea e muncă, ca trasul la căruță. Nu e așa: trebuie să tragi inteligent, nu tare.
- Relațiile merg pe aceeași schemă. Stai în relații care te secătuiesc și aștepți fărâme de atenție de la cineva care îți dă picături doar cât să rămâi. Eu numesc asta hrănire cu firimituri: atât cât să nu pleci, niciodată cât să te umpli.
- Le faci și nu știi că le faci. Programele sunt subconștiente — alea sunt cele mai adevărate. Abia când viața îți dă aceeași lecție a treia oară începi să te uiți în interior.
Dacă ți-ai recunoscut în vreuna din situațiile astea, nu ești stricată sau stricat. Ai doar părți care lucrează după programe vechi. Iar programele se dezlegă.
Ce parte din tine sabotează și de ce
Aici e partea pe care puțini vor s-o audă: partea care te sabotează nu e dușmanul tău. E o parte copil, care a suferit și și-a învățat lecția de supraviețuire prea bine.
În live-uri explic așa: abuzatorul din copilărie îl internezi, iar apoi te abuzezi singură sau singur pe tine. Vocea care te critică exact când îți merge bine nu e vocea ta de adult — e o voce veche, preluată. La fel și partea de victimă: noi repetăm primii șapte ani din copilărie, iar dacă acolo a fost suferință, partea aceea o recreem în viața de adult, ca să fie văzută în sfârșit. Chiar și o persoană puternică poate descoperi, lucrând, o parte de victimă. Diferența e dacă rămâi în ea sau ieși.
Căci cât timp stai în energia de victimă — „ăla mi-a făcut, aia mi-a făcut” — ești în rol de copil. Nu ne putem trăi viața de adult din rolul de copil. Partea care sabotează e exact acea parte copil, care te ține în teritoriul ei cunoscut.
De asta nu faci război cu ea: când umblăm la traumă, riscul e să ne retraumatizăm, așa că lucrăm blând, foarte blând. Eu în live-uri mulțumesc programelor: „Vă mulțumesc că m-ați ajutat să supraviețuiesc.” Ele chiar au făcut asta — acum poți să le lași să plece, cu recunoștință, nu cu ură.
Programele din spatele autosabotajului
În spatele frânei? Programe. Iată pe cele mai frecvente:
- „Eu nu valorez nimic.” Fratele mai mare al autosabotajului. Din el se naște nevoia de a face mereu mai mult, mai mult, mai mult — în corp o simt ca niște bulăraie de ciment pe omoplați. Cine îl poartă nu-și apreciază munca și darurile, oricât ar face. Dacă îl recunoști la tine, citește și despre lipsa încrederii în sine și cum o dezlegi.
- „Sunt pe placul tuturor, chiar și în detrimentul meu.” Într-un live am dat întâi varianta simplă și n-am simțit nimic, pentru că lucrasem tema. Când am rostit-o cu „chiar și în detrimentul meu”, pac — un junghi în spate. Sunt nivele și nivele de subtilitate. Faci orice ca să placi pentru că nu ți-ai acceptat părțile din tine.
- Perfecționismul. Creează găuri în corpul energetic, iar pe gaură se prinde orice: dacă ai o gaură pe o temă, acolo îți poate fi luată și încrederea în sine. De asta spun și „Trimit înapoi toate vrăjile făcute pe încrederea mea în sine” — dar vrăja nu se prinde de nimic fără gaura propriu-zisă.
- „Prefer să nu văd.” Programul struțului: nu te uiți la problemă. Dar dacă nu te uiți la ea, n-o rezolvi — iar ea te privește pe tine.
- „Eu sunt victimă.” Atrage repetarea abuzurilor până îl dizolvi. Dacă tema ta de relații e grea, citește și semnele narcisismului și dezlegările lui.
- Nevoia de autorizația celorlalți. Ai fost construită sau construit în copilărie să aștepți validare din exterior. Rezolvă nevoia asta și jumătate din autosabotaj se așază singură.
- Programe moștenite din neam. „Trage din greu, frate” e program de neam, nu adevăr universal. Se dizolvă la fel: „Dizolv programele de autosabotaj moștenite din neamul meu.”
Și dedesubtul lor, aproape mereu, stă frica — lipsă de încredere în Dumnezeu. Programul de frică nu se combate, se rescrie cu iubire. Pentru că tu nu ești programele tale: realitatea le arată, iar realitatea o manifești tu — despre cum funcționează asta am scris în articolul despre legea atracției.
Vreau cele 7 volume de dezlegări pe autosabotaje →
Cum se lucrează: dezlegarea autosabotajului
Nu degeaba îi spun dezlegare. Autosabotajul e o legare făcută de tine, la tine, de cele mai multe ori fără să știi — și se lucrează ca o dezlegare: cu fraze rostite cu intenție, cu reprezentare în corp și cu iubire pusă la loc.
1. Frazele de dezlegare
Nu e de ajuns să le asculți ca pe o telenovelă — energie psihică trebuie să fie acolo. Le repeți jumătate de oră pe zi:
- „Dizolv toate programele de autosabotaj pe care le am în mine, în toate timpurile și spațiile, viețile și dimensiunile și din afara lor.”
- „Dizolv toate programele de autosabotaj moștenite din neamul meu.”
- „Dizolv în iubire toate programele de autosabotaj pe care mi le-au făcut alții sau mi le-am făcut eu.”
- „Dizolv programul «sunt pe placul tuturor, chiar și în detrimentul meu».”
- „Dizolv programul «eu sunt victimă».”
- „Eu sunt bine așa cum sunt și mă accept așa cum sunt.”
- „Eu am valoarea mea și nu permit nimănui să dea buși în mine.”
După fiecare frază, lasă corpul să vorbească. Căscatul, râgâitul, lacrimile, oftatul sunt eliminare de energie veche — semne bune.
2. Reprezintă partea care sabotează
Închide ochii și întreabă-te: unde simt programul ăsta în corp? La oameni îl găsesc pe omoplați, pe umeri — greu, ca niște saci — pe coloană, în stomac. Eu am lucrat mult cu o amintire din copilărie în care căram sarcini prea grei și auzeam că sunt leneșă: le-am simțit pe umeri ani de zile. Când găsești energia, scoate-o: taie corpul energetic în două, ca un costum vechi, și ieși din el; cu sabia de lumină curăță tot negrul de pe coloană.
3. Fă pace cu ea, nu război
Aici greșesc toți: se ridică cu forța împotriva lor înșiși. Nu. Tu ești adultul acum. Vorbește cu partea aceea cum ai vorbi cu un copil care a suferit: „Îmi pare rău. Îți mulțumesc. Te iubesc.” Merge și ho'oponopono: „Îmi pare rău. Iartă-mă. Te iubesc.” Iar dacă trauma e din copilărie: „A fost alegerea sufletului meu. O accept. Am supraviețuit. Eu sunt adultul și de acum am grijă de tine.”
4. Umple golul cu iubire
Când tai și dizolvi, rămâne gol energetic — nu-l lăsa gol. Plombează locul cu iubire, ca pe o rană pe care o pansezi frumos, ca la operație, și lasă corpul să se liniștească.
5. Dă-i 30 de zile
Mintea are nevoie în medie de 30 de zile să facă o cale nouă, un obicei nou. Nu te aștepta să dispară într-o zi un program care a stat 40 de ani. Lucrezi zilnic, blând, și la un moment dat observi că nu te mai trădezi pe tine. Pentru că, ține minte: când tu te trădezi pe tine, primești doar trădări.
6. Identifică nevoia din spatele schemei
Orice schemă păguboasă acoperă o nevoie reală — de comunicare, de vedere, de validare. Vezi care e a ta și întreabă-te: pot s-o satisfac altfel, într-o dimensiune superioară? Putem și altfel.
Exerciții practice de azi
- Dimineața, acceptarea: închide ochii și trimite în fiecare celulă fraza „Eu sunt bine așa cum sunt și mă accept așa cum sunt”. Când te accepți, ai mai puțină nevoie de validare externă — și te prioritizezi.
- Seara, copilul interior: vezi partea care a suferit, ia-o în brațe: „Te văd și te iubesc. Ai supraviețuit. Eu sunt adultul și de acum am grijă de tine.”
- Scrisoarea către părinți: „Dragă mamă / dragă tată, mi-ai dat viață și îți mulțumesc. Aveam nevoie de mai multă validare, de o privire mai blândă. Mi-a lipsit și mă afectează.” Adevărul doare, dar adevărul spus curăță câmpul. Nu te forța dacă nu e gata: sunt etape — adevăr, acceptare, iertare — apoi darurile.
- Postura: mergi dreaptă sau drept pe stradă, cu energia curgătoare. Până și din postură se vede cine e în energia lui.
- Închide corpul energetic: vizualizează-ți aura, repară găurile cu lumină și iubire, apoi încheie: „Îmi activez respectul de sine. Îmi chem înapoi bunătatea pierdută în relații toxice și inocența mea. Da lui Dumnezeu. Da la viață. Da la iubire.”
Când ai nevoie de mai mult
Frazele astea, repetate serios, mișcă munți. Dar uneori straturile sunt multe și e greu să vezi singură sau singur cutia în care stai. Atunci lucrează cu cineva: mă găsești la ședința individuală, iar în colecția de dezlegări e tot ce am pregătit pe tema asta.
Vreau o ședință individuală cu Cristina →
Urmărește live-ul cu dezlegări pe autosabotaje
Pornește live-ul de mai jos, închide ochi când îți spun și repetă frazele în ritmul tău.
Pentru încă o rundă de dezlegări pe tema asta, urmărește și live-ul Dezlegări pe autosabotaje, unde lucrez și pe programele moștenite din neam.
Întrebări frecvente despre autosabotaj
De ce mă sabotez?
Pentru că o parte din tine, formată în copilărie, încearcă să te protejeze după reguli vechi. Programele de autosabotaj te-au ajutat să supraviețuiești la vârsta la care nu aveai alte unelte. Ce te ajută la un nivel te împiedică la nivelul superior: când viața merge în sus, partea aceea trage înapoi, spre ce știe.
Cum îmi dau seama dacă am programe de autosabotaj?
Uită-te la tipare, nu la zile singulare: pornești și te oprești, munca nu aduce spor, relațiile merg pe aceeași schemă, ușile par închise peste tot. Iar în corp programul se simte: greutate pe omoplați, umeri ca niște saci, presiune pe coloană.
Autosabotajul se moștenește din neam?
Da, există programe moștenite, precum „doar munca grea e muncă”. Se dizolvă cu aceleași fraze, cu adausul „moștenite din neamul meu”, în toate timpurile și dimensiunile.
Cum îmi dau seama dacă e autosabotaj sau vrăji?
De cele mai multe ori se amestecă. Vrăjile se prind de găurile din corpul energetic, iar găurile le fac programele: perfecționismul, neaprecierea, teama. De asta, pe lângă „Trimit înapoi vrăjile făcute pe încrederea mea în sine”, lucrez și programul din spate — altfel gaura rămâne și se prinde iar.
Cât durează dezlegarea autosabotajului?
Sunt nivele și nivele de subtilitate. Un prim strat poate pleca din primul live lucrat serios. Pentru un obicei nou, mintea are nevoie de circa 30 de zile; programele adânci se lucrează în straturi.
Trebuie să lupt cu partea din mine care sabotează?
Nu. Războiul cu tine e încă un program de abuz interiorizat. Partea care sabotează se lecuiște prin recunoaștere, mulțumire și iubire. Pacea cu tine e dezlegarea.
Dragă, dacă ai citit până aici, partea care voia să te oprească n-a reușit. Continuă blând cu tine, zi de zi: te vezi, te accepți, te prioritizezi. Nu e egoism, e igienă energetică. Te pup și te aștept la următorul live.
