Pe noi nu ne-a învățat nimeni să ne gestionăm emoțiile. Ne-au învățat să le înghițim: „Ce plângi?”, „Lasă, că trece”, „Taci!”. Eu, când plângeam ca mică, mai primeam una ca să tac. Și așa am ajuns adulți care fie explodează, fie nu mai simt nimic.
Gestionarea emoțiilor nu înseamnă să le controlezi și nici să le faci să dispară. Înseamnă să le recunoști, să le lași să treacă prin tine și să folosești energia lor în loc să te distrugă. Emoția e energie în mișcare. Dacă o blochezi, rămâne în corp.
Mai jos îți spun ce am învățat eu despre emoții în ultimii ani: din viața mea, din live-urile pe care le-am făcut pe tema asta și din lucrul cu EFT (tapping), pe care l-am făcut ca clientă, cu o prietenă care practică această tehnică. Eu nu sunt psihoterapeut și nici practician EFT. Îți povestesc din experiența mea.
Important: dacă emoțiile te copleșesc, dacă ai anxietate, atacuri de panică, stări de depresie sau gânduri că nu mai vrei să trăiești, cere ajutor la un psiholog sau psihoterapeut (sau la medicul de familie, care te poate îndruma). Dacă ești în pericol, sună la 112. Ce scriu aici e sprijin pentru drumul tău, nu tratament.
De ce nu știm să ne gestionăm emoțiile
Am fost formatați să trăim în dualitate: emoții „bune” și emoții „rele”. Furia, rușinea, frica, tristețea au fost puse la colț, pentru că nu sunt acceptate social. Mai ales la bărbați: „Tu ești bărbat, trebuie să fii puternic, nu plângi.”
Adevărul e că nu există emoții pozitive sau negative. Există emoții. Iar în așa-zisele emoții negative se află multe daruri. Odată am avut un vis care mi-a rămas în minte: toată lumea mergea la dreapta, iar mie mi s-a spus să merg la stânga, unde era o grămadă de mizerie. „Caută bine, că acolo, sub mizerie, e aur.” Și Carl Jung spune la fel: multe dintre darurile noastre stau în umbră.
Ce se întâmplă când nu ne uităm la emoții:
- Le reprimăm. Prietena mea care practică EFT spune că o emoție pe care o recunoști și o accepți nu stă mult în corp. Cu cât fugim de ea, cu atât apasă mai tare, până ajungem la anxietate, depresie sau burnout.
- Le acoperim cu dependențe. Munca non-stop, cumpărăturile, mâncarea, dulciurile, țigările, alcoolul. Eu am avut 30 de kilograme în plus pe vremea când eram într-o relație cu un narcisist. Mâncăm ca să ne înăbușim emoțiile.
- Le revărsăm pe cine nu trebuie. Înghiți furia în fața șefului și o descarci pe copii sau pe prietenul care știi că te suportă.
- Ne punem bariere peste tot. Problema e că te rupi și de emoțiile bune. Emoțiile frumoase sunt subtile; dacă te închizi de tot, nu le mai simți nici pe ele.
Munca non-stop e tot o emoție
Între 2010 și 2021 m-am îngropat în muncă. Și societatea te împinge acolo: fă o casă, fă bani, fă o mașină, lasă emoțiile pe mai târziu. Când m-am uitat în spate, am văzut ce era sub muncă: o lipsă de iubire. Mă sacrificam ca să arăt „uite cât de bună sunt, merit iubirea ta”, întâi față de părinți, apoi față de partener.
Mecanismele astea sunt foarte inconștiente. Dacă lucrezi non-stop, să știi că nu e normal, oricât te-ar aplauda lumea. Am scris mai pe larg despre asta în articolul despre autosabotaj și cum te dezlegi de el.
Ce înseamnă să îți cunoști emoțiile
Cheia gestionării emoțiilor e să te cunoști: să îți cunoști emoțiile și reacțiile. Când cineva îți face rău și nu știi ce să faci cu emoția, intri în joc. Te cerți, te lupți, te storci de energie. Pentru mine, emoțiile sunt esența vieții. Dacă te deconectezi de ele, te deconectezi de viață.
Harta emoțiilor de pe frigider
Acum câțiva ani, când am început drumul ăsta, am dat peste o „piramidă a emoțiilor”, o scară pe care emoțiile sunt așezate de jos în sus: rușinea, vina, apatia, durerea, frica, dorința, furia… și sus de tot acceptarea, iubirea, bucuria, pacea. Mi-am pus-o pe frigider și mă uitam la ea din când în când.
Nu o iau ca pe o lege. Pentru mine a fost o oglindă. Mi-a arătat că nu pot să spun „vreau iubire și pace” cât timp stau zi de zi în rușine și vină. Întâi trebuie să faci loc. Rușinea, de exemplu, trebuie acceptată, primită și procesată ca să o poți elibera. Astăzi, dacă o văd, o recunosc și o îmbrățișez. Nu mai stau în ea.
Reacția adaptativă și reacția disproporționată
Când vine un eveniment, poți avea două reacții. O reacție adaptativă, adică un răspuns potrivit cu situația din fața ta. Sau o reacție disproporționată, când suprareacționezi.
Când reacționezi disproporționat, de obicei te doare ceva de când erai mic. Ca adulți, rejucăm primii șapte ani de acasă. Și nu evenimentul în sine formează trauma, ci intensitatea emoției pe care ai trăit-o atunci. Nu trebuie să fi fost bătut ca să rămână ceva în tine; uneori două cuvinte spuse de un părinte au fost destul.
Am trăit asta pe pielea mea: prima mea fetiță plângea mult, iar plânsul ei mă scotea din minți. Am înțeles de unde venea abia când am văzut că, atunci când plângeam eu ca mică, nu mă băga nimeni în seamă.
Furia: emoția cu cea mai multă energie
Am făcut un live întreg doar despre furie, pentru că e emoția pe care o refuzăm cel mai des. Furia e o reacție naturală la o situație pe care o percepi ca amenințătoare. Partea cea mai veche a creierului, cea care ne ține în viață, se activează și reacționăm ca în fața unui animal sălbatic, chiar dacă astăzi pericolul nu mai e acela. În spatele furiei e, de cele mai multe ori, frica.
Câteva lucruri pe care le-am văzut:
- Furia nu înseamnă violență. În forma ei înaltă, e o forță: forța de a face, de a lua decizii pe care până atunci nu aveai curaj să le iei.
- Furia se poate întoarce împotriva ta. Dacă nu o lași să iasă, o întorci spre tine, și atunci te detești pe tine. Așa ajungi în stări de depresie.
- Contează cât stai în ea. Furia ținută mult se „strică” în tine și devine distructivă. Te face nerăbdător cu toți și cu tine.
- Furia e un semnal. Când nu reușim să „digerăm” ceva, ne înfuriem. Fii atent la semnal: de ce ești furios? Se adună: și de azi, și de ieri, și de acum cinci ani.
Cum alchimizez eu furia
Eu, ca să fiu sinceră, mi-am făcut banii cu furia. „Lasă că-ți demonstrez eu”, și furia m-a motivat. De asta spun că furia e bună, dar contează cât timp stai în ea și ce faci cu ea.
Alchimizarea înseamnă să observi emoția și să îi transformi energia în ceva util, în loc să o arunci peste ceilalți:
- Creează ceva. Pe mine m-a ajutat întâi arta. Dacă sunt furioasă, mă duc și pictez, iar pictura mă readuce într-o stare de flow.
- Pune energia într-un proiect. „Sunt furios, dar în loc să reacționez, folosesc energia asta ca să construiesc ceva.”
- Respiră și eliberează. Prin respirație și prin tehnici de eliberare emoțională, cum e EFT, poți descărca furia fără să rănești pe cineva.
- Folosește-o ca să ieși dintr-un blocaj. Am avut perioade în care stăteam blocată și nu reușeam să ies, până m-am înfuriat. Atunci m-a ajutat.
O atenționare foarte serioasă: dacă vrei să pleci de lângă o persoană toxică, mai ales un partener controlant, pregătește-ți plecarea. Momentul în care pleci poate declanșa o furie periculoasă. Vorbește cu oameni de încredere, cere ajutor, iar dacă ești în pericol, sună la 112. Am scris despre tiparele astea în articolul despre narcisism și comportamentele toxice.
Ce este EFT (tapping) și cum l-am trăit eu, ca clientă
EFT (Emotional Freedom Techniques, „tehnici de eliberare emoțională”) este o tehnică prin care atingi ușor, cu vârful degetelor, anumite puncte de pe corp, inspirate din punctele folosite în medicina tradițională chineză, în timp ce te concentrezi pe emoția pe care o simți și spui fraze legate de situația ta. I se mai spune și tapping. Eu, în glumă, îi spun „ciocănitoarea”.
Am încercat foarte multe metode de-a lungul anilor: meditații, psihanaliză, constelații, lucru singură. Recomand doar ce am încercat eu și ce m-a ajutat pe mine. Lucrez de ceva vreme cu EFT, ca clientă, cu o prietenă care practică această tehnică. Iată ce am observat:
- „Picau fisele” mult mai repede. Mie îmi place psihanaliza, îmi place să „răscolesc în cap”. Dar cu mintea conștientă nu ajungi la tot. Multe răni sunt dinainte să putem vorbi. Discutând și făcând tapping în același timp, înțelegerile veneau mai repede.
- Am simțit în corp. Lucrând pe un eveniment din copilărie, de pe la 10 ani, când am fost pusă să car greutăți mult prea mari pentru un copil și am fost certată că sunt „leneșă”, am simțit cum se desprinde ceva din partea stângă a capului, ca un nor negru. Altă dată am simțit un tendon activându-se până în mână. La yoga, după o vreme, am reușit să ajung cu degetele la podea, ceea ce înainte nu reușeam. Acestea sunt trăirile mele, nu promisiuni.
- Rămân ancorată. După o meditație bună sunt „sus” și îmi e greu să funcționez în viața de zi cu zi, așa că meditațiile le fac seara. După EFT mă simt bine și așezată în același timp, și pot să lucrez imediat. Prietena mea spune că EFT nu te face „zen”, ci îți dă toleranță la ce trăiești în fiecare zi.
- Nu trebuie să povestești tot. Ce îmi place cel mai mult: nu trebuie să spui ce ai trăit. Poate fi ceva ce nu vrei să afle nimeni. Se lucrează pe emoția pe care o simți față de situație.
- Contează și emoțiile „bune”. Lucrând, am dat peste momente frumoase, de exemplu nașterea uneia dintre fete. Totul fusese bine, dar emoția fusese atât de intensă și nu avusesem cu cine să o procesez, încât rămăsese în mine.
Paharul plin
Prietena mea are o imagine pe care o folosesc mereu. Imaginează-ți un pahar plin până sus cu tot ce ai acumulat în ani de zile. Orice vorbă, orice eveniment neplăcut îl face să dea pe dinafară: simți că nu mai ai aer, că se sfârșește lumea.
Prin EFT, paharul se golește puțin câte puțin. Nu de tot, că am adunat mult. Dar când mai vine o situație neplăcută, nu mai dă pe dinafară. Ai toleranță, vezi din altă perspectivă. Problema există încă, dar nu mai ești în dramă. O cauți lucid, punctual. Și mulți spun după un timp, uitându-se înapoi: „Ce mare lucru a fost?” Era mare pentru că paharul era plin.
Punctele de tapping, pe scurt
Ca să știi despre ce e vorba, acestea sunt punctele pe care le-am folosit în ședințe. Atingerile sunt ușoare, nu trebuie să doară:
- Punctul „karate”, pe marginea palmei (de aici se pornește de obicei)
- Creștetul capului
- Începutul sprâncenei, lângă nas
- Colțul exterior al ochiului
- Sub ochi, pe os
- Între nas și buza de sus
- Pe bărbie, sub buza de jos
- Sub claviculă
- Pe lateral, sub braț, în dreptul pieptului
- Pe degete
În timp ce atingi punctele, spui fraze specifice situației tale. Eu mai fac tapping și singură, de exemplu înainte de o decizie importantă pe care nu vreau să o iau din frică sau din stres. Dar pentru lucrul profund îți trebuie cineva din afară, o oglindă, care să te ghideze. Iar dacă porți traume grele, lucrul cu un psihoterapeut rămâne baza.
EFT la birou, în mașină, acasă
Un lucru practic pe care îl spune prietena mea clienților ei care se întreabă „unde să fac asta la birou, că mă văd colegii?”: te duci cinci minute la baie, faci tapping și te întorci. Mulți îi spun apoi că se întorc cu altă energie și că parcă nici colegii nu mai par atât de greu de suportat.
Pentru copii, care încă nu știu să pună în cuvinte ce simt, eu aș merge pe lucruri blânde: un masaj cu ulei, o baie caldă, muzică liniștitoare, desen și pictură. Arta îi lasă să se exprime.
Exercițiu: întâlnirea cu furia din copilărie
Acesta este exercițiul pe care l-am făcut în live-ul despre furie. Fă-l într-un loc liniștit, în ritmul tău.
- Închide ochii și pune mâna pe inimă. Respiră de câteva ori.
- Lasă să vină un eveniment din copilărie în care ai fost furios. Primul care vine. Dacă nu vine o imagine, ci doar o senzație, apasă ușor pe creștetul capului și lasă evenimentul să se arate.
- Lasă-te să simți. Ești doar un observator al acelui moment. Nu analiza, doar simte.
- Intră acolo ca adultul de azi. Dacă e o situație de nedreptate sau de abuz, ia-l pe copilul care ai fost de mână, scoate-l de acolo și ia-l în brațe. Spune-i că acum ești tu acolo pentru el.
- Revino încet în prezent și notează ce ai simțit.
Mie, la început, nu-mi venea nimic, doar o energie. Am atins ușor capul și atunci mi-a venit o amintire de pe la 10 ani, cu o ceartă violentă între părinți. Nu îmi aparținea ce se întâmpla acolo, dar furia rămăsese în mine.
Dacă exercițiul scoate la suprafață ceva prea greu, oprește-te. Nu trebuie să treci singur prin amintirile dureroase; pentru astea, un psihoterapeut e omul potrivit.
Lucrul cu copilul interior e una dintre cele mai puternice căi pe care le știu. Am scris despre el pe larg în articolul vindecarea copilului interior, cu exerciții și dezlegări.
Vreau dezlegările pentru copilul interior →
Empaticii trăiesc totul la intensitate maximă
Dacă ești o persoană empatică, tu realitatea o prinzi prin emoții. Simți totul la o intensitate enormă. Mulți artiști și oameni creativi sunt așa. Pentru tine, părerea mea e că lucrul cu emoțiile nu e opțional, e limba ta. Poți să îți explici rațional orice; dacă emoția nu e eliberată, rămâne acolo.
Două reguli pe care le spun mereu empaticilor:
- Emoțiile altora nu sunt ale tale. E un dar să simți ce simt ceilalți, dar nu le lua asupra ta.
- Tu ești prioritatea. Nu poți da din bine dacă tu nu ești bine. Dă din preaplin, nu din gol.
Despre asta am scris în ghidul despre empatie și empatici: ce simți de fapt și cum te aperi. Iar dacă ai crescut lângă o mamă care nu a fost prezentă emoțional, îți recomand și articolul despre mama narcisistă, semne și vindecare.
Convingerile limitative din spatele emoțiilor
Multe emoții vin dintr-o convingere formată într-un moment intens: „Oamenii sunt răi.” „Banii se fac greu.” „Merit să sufăr.” „Viața e grea.” „Dumnezeu mă pedepsește.” Un copil care își vede părinții certându-se violent poate trage concluzia „viața mea e în pericol”. Convingerea asta rămâne în subconștient și te face să atragi aceleași situații.
Convingerile au o sămânță, un moment în care s-au format. Acolo trebuie mers și lucrat. Prietena mea folosește EFT exact pentru asta, iar în experiența mea a funcționat foarte bine pe convingerile limitative și pe nevoile nesatisfăcute. Știi fraza „am făcut-o și nu știu de ce”? De multe ori, în spate e o nevoie veche, neîmplinită.
Pragul: când îți e frică de propriul bine
Ceva ce puțini spun: uneori te sperii nu de rău, ci de bine. Când lucrezi la tine, viața începe să se reașeze, iar mintea se sperie și vrea să te tragă înapoi în zona de confort. Atunci începi să anulezi ședințe, să amâni, să „iei o pauză”.
Acolo e pragul. Dacă îl treci și nu dai înapoi, acolo e saltul. Și eu anulam ședințe la început. Iar lucrul cu tine nu se termină: și eu lucrez în continuare la mine, pentru că altfel nu pot evolua.
O imagine care îmi place: viața noastră e ca o grădină. Nu poți îngriji o grădină doar cu o foarfecă. Ai nevoie de mai multe unelte: EFT, constelații, meditație, artă, psihoterapie, lucru cu copilul interior. Fiecare are momentul ei, iar nu toate sunt pentru toată lumea. Mergi pe ce simți că te cheamă.
Vreau o ședință individuală cu Cristina →
Urmărește live-ul despre emoții și EFT
Despre furie și exercițiul de mai sus găsești live-ul în care alchimizăm și ne cunoaștem emoțiile, iar despre emoțiile rămase din copilărie, live-ul cu emoții și dezlegări.
Întrebări frecvente despre gestionarea emoțiilor și EFT
Ce înseamnă gestionarea emoțiilor?
Să îți recunoști emoțiile, să le lași să treacă prin tine și să alegi ce faci cu energia lor. Nu înseamnă să le controlezi, să le ascunzi sau să nu mai simți. O emoție recunoscută și acceptată trece; una reprimată se adună în corp.
Cum să îți controlezi emoțiile când ești furios?
Nu încerca să înghiți furia. Observ-o: unde o simți în corp, de ce a apărut, de când e acolo. Respiră, ieși din situație câteva minute, iar apoi pune energia într-o acțiune utilă: o plimbare, desen, un proiect. Dacă reacționezi des disproporționat, caută rana mai veche din spate.
Ce este tehnica EFT?
EFT (Emotional Freedom Techniques), numită și tapping, este o tehnică în care atingi ușor anumite puncte de pe cap, față, piept și mâini în timp ce te concentrezi pe o emoție sau o situație și spui fraze legate de ea. Eu am lucrat cu EFT ca clientă, cu o practiciană. Nu înlocuiește psihoterapia sau tratamentul medical.
Pot face EFT singur?
Pentru stări de moment, da. Eu mai fac tapping singură. Pentru lucrul profund pe traume, convingeri vechi sau evenimente grele, e bine să ai pe cineva din afară care să te ghideze. Dacă ai anxietate sau depresie, mergi la un psiholog sau psihoterapeut.
Există emoții negative?
Din punctul meu de vedere, nu. Furia, rușinea, frica și tristețea sunt considerate „negative” pentru că nu sunt acceptate social, dar fiecare are un mesaj și un dar. Problema nu e emoția, ci cât stai în ea și ce faci cu ea.
Ce fac dacă emoțiile mă copleșesc?
Dacă simți că nu mai faci față, dacă ai atacuri de panică, stări de depresie sau gânduri că nu mai vrei să trăiești, vorbește cu un psiholog sau psihoterapeut ori cu medicul de familie. În caz de pericol, sună la 112. Lucrul spiritual merge alături de acest ajutor, nu în locul lui.
Emoțiile tale nu sunt dușmanii tăi. Sunt energia ta. Fii blând cu tine pe drum. Te pup.
